Mi s-au intamplat multe in ultimul timp. Am naufragiat undeva departe si mi-am gasit greu drumul inapoi. Am simtit ca ma inec de mii de ori, ca nu mai am putere sa continui, m-am dus la fund, m-am ridicat din nou la suprafata. Dar viata asta...ei bine viata asta se incapataneaza sa-mi arate pentru a nu stiu cata oara ca stie ce face mai bine ca mine.
Momente...asta e tot ce traim...asta e tot ce ne vom aminti candva, la sfarsit...cum va sti inima sa le selecteze atunci pe cele mai importante oare? Care vor fi? Cand sunt atatea...atatea clipe mici sau mari care ne schimba, ne transforma in altceva si in acelasi timp ne intorc spre noi insine in forma noastra cea mai adevarata. Momente...de toate felurile.
Momente ca acela in care mergi in toiul unei nopti pe strada, speriata si simtindu-te mai singura ca niciodata. Plecand dintr-un loc unde credeai ca o sa simti oameni aproape. Intr-o seara pe care ai asteptat-o cu nerabdare saptamani in sir. Pentru ca ti-ai inchipuit-o altfel. Plecand mai dezamagita de oameni decat ai fost vreodata. Un gust amar care nu dispare. Desi... candva... "ai fost fericita". Da, asa este, am fost fericita. Da...momente in care ai fost fericita. Si momente in care intelegi ca nimic din toate starile astea nu conteaza...conteaza doar ce ramane dupa ele. Dupa ce-ai acceptat ca linistea si armonia, precum si gustul definitiv amar pot veni de la acelasi om. Pe care daca il iubesti, il iubesti cu toate astea la un loc. Momente in care stii ca asta e tot ce va ramane si tot ce pastrezi - pentru atunci, candva, la sfarsit...
Ziua de ieri m-a facut sa descopar o melodie...pe care am ascultat-o doua zile neincetat. Care m-a facut sa plang in hohote tot drumul spre casa, pentru a nici nu mai stiu cata oara, probabil pentru ultima data...sau poate nu. Insa dupa ce am coborat din masina, primul lucru pe care mi-a picat privirea uscata de-atatea lacrimi a fost o fata frumoasa, care m-a privit direct in ochi trecand pe langa mine si pe al carei tricou scria "nimic nu e intamplator". Cum? Cum au loc lucrurile astea?
Am realizat ca in cele mai grele momente din viata universul m-a ajutat - cu un gest, cu un semn, cu un om, cu o intamplare. Pe unele le-am vazut pe moment, pe altele le-am inteles mai tarziu. Insa de fiecare data a avut dreptate. Pentru unele lucruri nu am luptat destul, pentru altele deloc, pe unele nu le-am meritat. A trebuit sa mai invat multe despre viata, despre mine, despre unde gresesc, despre cum sa platesc cu capul sus si dintii stransi, despre cum sa rabd durere ca sa ajung sa le merit. Si lucrurile bune s-au intamplat atunci cand am reusit sa invat toate astea. Uneori insa nu am inteles. Odata am crezut ca am dat tot, ca am luptat, ca mi-am dorit un lucru precum nimic altceva in viata. Si totusi...nu. Am crezut ca n-am meritat...ca trebuie sa treaca timp si suferinta ca sa inteleg de ce nu merit, de ce nu sunt de ajuns. Si in sfarsit am inteles. Nu era asta...nu eram prea putin. Din contra. Meritam mai mult. A trebuit sa vina o melodie ca sa ma invete ce-am gresit multe, multe luni la rand. Si sa-mi spuna ca pot, ca sunt, ca valorez. Ca nu mi s-a dat ce mi-am dorit pentru ca meritam altceva. Dar a trebuit sa reinvat sa valorizez tot ceea ce sunt ca sa inteleg asta. Din nou, viata a stiut mai bine in locul meu.
Am primit ieri o sansa extraordinara. Voi putea sa fac ceva pentru care m-am luptat mult timp. Pana am crezut ca nu se poate si am ales alt drum. Si totusi...se poate. Orice se poate. Totul se poate. Doar ca nu in momentul in care ti-o doresti si nu in felul in care te astepti. Se poate daca e drumul tau. Daca nu se intampla ceva pentru care te-ai luptat, poate nu era pentru tine. Poate altceva este pentru tine. Daca este insa pe drumul tau, vei ajunge candva acolo. Pe cai ocolite, prin hatisuri pline de spini sau pe poteci abrupte si periculoase, dar vei ajunge. Si abia cand vei fi acolo vei intelege de ce la unele lucruri, viata ti-a spus nu. Zambeste. Cu optimism. Te rog, zambeste acum. Stie ea mai bine pentru tine.
Momente...de toate felurile. In care oamenii din jurul tau iau hotarari care le schimba viata in bine datorita tie. In care simti ca aduci lucruri frumoase altora. Ca le faci bine. Ca ii impingi de la spate sa faca lucruri bune pentru ei, pe care altfel nu ar fi indraznit sa le faca. In care stii c-ai daruit visuri si curaj. In care accepti sa ramai tu undeva pe loc, in spate, si sa privesti cu bucurie cum ceva bun din tine infloreste in sufletul si in vietile altora.
Si uneori...rareori...momente in care cineva te impinge pe tine de la spate. Nu esti obisnuita cu asta. Dar iti da incredere, iti aminteste ca poti si insista sa faci lucruri. Si simti cum incepi sa te ridici incet-incet... E tare bine sa te simti trasa de mana in sus - ca sa progresezi, sa fii mai buna in ce esti si ce faci. Cand cineva intelege despre tine mai multe decat esti tu capabila, cand iti arata, te invata si te ajuta sa te intelegi...sa fii mai tu... Cand vezi ca ramane in jurul tau dupa ce tu i-ai dat si ii dai in continuare toate motivele sa plece... E bine.
Momente in care iti doresti sa tii un om in brate si totusi mana ta se incordeaza in mana lui...si te priveste mirat pentru ca ochii si mana ta...spun lucruri diferite. Si tu nu stii de care sa asculti...fiindca pentru o clipa, ai lasat ca gandul la cat de bine faci ceea ce faci sa conteze mai mult decat faptul ca imbratisezi un om pe care ochii tai l-au cerut.
De ce-am incordat mana?
Clipe in care toate momentele astea se aseaza frumos unul dupa altul (ciudat, in alta ordine decat cea cronologica). Te opresti, asculti, privesti, intelegi. Si stii ca esti din nou pe drumul tau. Ai ratacit o vreme-n intuneric, dar te-ai intors. Si cerul iti zambeste din nou albastru.
"Some days the whole world seems upside down. And then somehow, improbably, and when you least expect it… The world rights itself again.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu