Povestea mea despre tango a inceput intr-o dupa amiaza ploioasa, la poalele muntilor, intr-o cabana plina de caldura si veselie. Cand doi oameni frumosi, Traian si Anca, au venit sa ne invete... nu sa ne invete, sa ne spuna ca stim sa dansam. Ca stim sa traim frumos. Ne-au amintit lucruri despre noi si despre viata noastra. Despre cum avem atat timp pentru lucruri neimportante in programul nostru incarcat si uitam sa simtim. Uitam sa ridicam capul si sa privim omul din fata noastra direct in ochi. Facem planuri si calcule si programari si nu ne mai dam voie sa simtim aproape nimic.
In dupa amiaza aceea am invatat sa inchid ochii. Sa fiu atenta la un om, la privire, la gesturi, la limbajul trupului. Si mi-am dat seama ca nu e greu sa intelegi ce vrea sa-ti spuna. Ajunge sa-l privesti cu sufletul deschis si o sa il simti. Da, e-asa de simplu.
Dar cea mai frumoasa lectie de-acolo a venit pe altfel de muzica. In seara aceea am dansat mult, pe orice-am putut si cum am putut, ca pentru toti anii in care n-am mai avut ocazia sa o fac si in care mi-a fost dor. Si dupa ce-am dansat o salsa bucurandu-ma ca n-am uitat pasii invatati la orele de dans de-acum sute de ani, Traian a venit la noi si ne-a spus: "arata ok ce-ati facut voi acolo, dar...e mereu la fel. Unde e povestea? Despre ce-ati dansat? Si cum e diferit ce faceti voi cand starea din melodie se schimba?". De-atunci ascult altfel muzica atunci cand dansez. Stiu ca este depre mine. Asta invat, invatand sa dansez. Sa exprim stari, sa scot din mine tot, si durere si tristete si iubire si multe altele, sa le amestec, sa le rotesc, sa le impletesc frumos cu starea melodiei, sa fac cantecul pe care dansez sa devina o poveste despre mine. Da, invat sa spun povesti.
Si lectia a continuat c-o dimineata pe terasa aceleiasi cabane, cand Piatra Craiului si Bucegii si toata iarba din jur straluceau in soare si mirosea a verde, a oameni faini si-a cafea buna, cu o poveste despre spectacole de dans, despre programatori si dansatori de tango, despre oameni voluntari care invata pe altii sa danseze doar pentru bucuria lor, pentru ca au mult de daruit si pentru ca unii nu inceteaza sa creada ca, prin dans, cu fiecare om care isi deschide sufletul catre ceilalti, care gaseste astfel o cale spre a fi mai bun, lumea asta in care traim, devine mai frumoasa.
Asa am aflat despre cursurile de tango la care ma duc, care au devenit un drog bun si frumos, fara de care viata mea ar fi mai gri. Pe-atunci, inima mea prindea cea mai frumoasa forma a ei, chiar inainte de a fi sparta in mii de bucatele. Ce face cel mai frumos tango-ul pentru mine e ca ma invata sa le pun la loc. Ma invata cum sa ma vindec pe mine si cum sa respir fara sa doara. Sa am incet-incet din nou incredere in oameni, sa ma apropii de ei. Sa ii vad din nou frumosi, pe langa toate lucrurile negative pe care le-ar putea avea si pe care inainte ma grabeam sa le ghicesc. Poate pentru ca chipurile li se transforma cand danseaza, dar pe oamenii care vin acolo ii vad frumosi. Asa, cu totul. Venim acolo cu probleme, oboseala, suparari, timiditati, frustrari, lipsa de incredere. Le lasam pe toate la usa undeva si intram altfel: mai curiosi, mai deschisi, mai dornici de-a afla lucruri despre noi si despre altii, de-a descoperi cine suntem si ce putem face.
Stiu de mult ca lucrurile nu sunt intamplatoare in viata asta. Mi-am gasit un drum in ziua aceea. Un drum frumos. Printre altele, in fiecare saptamana invat sa dansez tango. Nu stiu cat de bine o fac, poate mai greu ca altii, sau poate nu. Dar stiu ca nu conteaza cum o fac si poate asta e cea mai importanta lectie dintre toate. Conteaza ce simt cand o fac. Dar mai mult decat ca invat sa dansez, invat despre mine. Aflu cum sunt si ce-mi lipseste. Invat cum sa arat ce simt si ce vreau - si de asemeni, cum sa spun ce nu vreau. Aflu despre mine cum simt si de ce simt. Incerc sa ma inteleg mai bine decat inainte, sa aflu despre mine de ce mi-e teama sa imbratisez oameni. Si sa ma vindec de lucrurile care au dus la asta. Invat despre cei doi lupi din mine care se lupta mereu si cum sa nu-l mai hranesc pe cel rau, ci cat mai mult pe cel bun. Si vad cu mirare schimbari in comportamentul meu fata de oameni care vin de la sine.
Despre asta este tangoul pentru mine. Este povestea mea. O poveste pe am scris-o pana acum cu creionul pe hartie, cu creta pe tabla, cu degetele pe tastatura, cu bocancii pe poteci de munte sau cu racheta de tenis in mana, cu-o mana stransa pe malul unui lac, cu copii in brate, cu ochi stralucitori alaturi sau in deplina singuratate. O poveste spusa mereu altora, pe care invat acum s-o spun pentru mine, cautand cu trupul drumul inapoi catre liniste si armonie.
"Dance is a way to find yourself and lose yourself... all in the same time."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu