78. The tango lesson(III) - Despre imbratisari

          Tangoul este despre multe lucruri, insa primul si poate cel mai important este imbratisarea. De acolo vin starea si tot ce simti ca poti sa faci mai departe cu un om in timpul dansului.

          Ai zice ca dintre toate este cel mai simplu, pentru ca vine dintr-un firesc cumva… ce poate fi mai placut decat sa tii un om in brate, nu?

          Si totusi, e lucrul pe care se pare ca imi este cel mai greu sa invat sa-l fac. Poate tocmai de aceea. Pentru ca trebuie sa-l reinvat si nu vine de la sine.

          Cum e sa dansezi in close embrace? Nu stiu inca sa spun, raspunsul la asta se schimba pentru mine de la o saptamana la alta.

          La inceput mi se parea prea intim. Nu din punct de vedere fizic, ci altcumva. Prin faptul ca atunci cand dansezi cu pieptul lipit de al altcuiva, se simte tot. Si temeri, si nesigurante, si cand te bucuri, si cand nu, si cand esti prezent in imbratisare, si cand iti fuge gandul pentru o clipa… Ca si cum brusc, trebuia sa ma deschid fata de oameni cu care in viata de zi cu zi n-as fi ales sa am o astfel de deschidere. Ca si cum dintr-o data ieseau la lumina lucruri din mine de mult incuiate undeva. Iar eu… m-am obisnuit prea mult sa nu mai am incredere in oameni si sa ma feresc de ei ca sa mai cred ca pot schimba ceva la mine din acest punct de vedere. Si totusi…

          Incet-incet am inteles cum fiecare dans este o poveste scurta pe care alegi sa o traiesti cu un om si care nu se va mai repeta niciodata. Si ca o melodie simpla sa se transforme intr-o poveste trebuie sa te pui si pe tine acolo, cu totul, trup si suflet, in imbratisarea aceea. Altfel nu iese nimic – doar o suita de miscari care ti-s oarecum indiferente. Si povestile astea sunt ca un drog bun… dupa ce-ai trait una nu te mai poti opri. Mai vrei una. Si-apoi inca una...

          Astfel, am inceput sa gasesc farmecul in faptul ca imbratisarea transmite tot. Am observat ca simti mai usor orice miscare (chiar daca inca pentru mine e o pozitie mai putin comoda pentru ca nu sunt obisnuita cu ea). Am observant ca indiferent de cat ori ai dansa cu cineva, niciodata nu e la fel. Nici tu nu esti la fel si nici celalalt. Si e foarte interesant sa incerci sa cunosti un om in o asa mare varietate de stari, sa incerci sa te conectezi cu el asa cum e astazi. Si… incet-incet, incepe sa nu imi mai fie inconfortabil, incep sa trec usor-usor de la starea de “ma incomodeaza partenerul" (cum ar spune cineva :) ) la cea de  “un om m-a imbratisat din tot sufletul. Mai vreau”. Si doua lucruri au ajutat mult la asta.

          Primul a fost o conversatie cu un om caruia i-am povestit ca ma obisnuiesc greu sa dansez asa aproape. Ca mi-e usor sa imbratisez oameni care mi-s dragi, de care mi-a fost dor sau pe care ma bucur sa ii revad. Si cand fac asta, o fac cu tot dragul si toata iubirea de pe lume. Insa ideea ca trebuie sa ajung sa imi fie confortabil sa tin pe oricine in brate in acelasi fel nu imi place. Si-am aflat ca acel “trebuie” este gresit. Ca nu numai eu ci, ca si mine, toti oamenii au in dans la fel ca si in viata, afinitati, persoane de care se simt atrasi si care le plac de la prima privire,  sau care le sunt indiferente sau de care prefera sa pastreze putina distanta. Cu alte cuvinte, in decursul vietii, sunt un numar de oameni in jurul tau pe care iti doresti sa ii imbratisezi. Mai multi sau mai putini in functie de gradul tau de deschidere si de anturajul pe care ti-l creezi. Si la fel ca in viata, este important ca atunci cand cineva iti place si simti ca doresti sa-l imbratisezi, s-o faci cu totul. Nu cu o mana incordata sau inerta pe un umar, nu cu privirea intr-o parte si gandul si mai departe, ci sa fii acolo in imbratisare cu fiecare celula din corp, ca si cum numai asta ar conta pe lumea asta. Si intr-adevar, pentru cateva minute, numai asta conteaza. Si invers, daca nu simti sa imbratisezi pe cineva, mai bine n-o faci. Jumatatile de masura nu-si au locul. Se simt si creaza distanta. Si din momentul in care am inteles ca de fapt acel “trebuie” din mintea mea a devenit o alegere, s-a schimbat si perspectiva. Ma gandesc ca imbratisez pentru ca vreau, pentru ca-mi place, pentru ca am de daruit si pentru ca vreau sa primesc.  Multumesc, Horia.

          Al doilea lucru care m-a ajutat a fost un exercitiu, intr-o seara, la un curs. In care n-am mai dansat, ci pur si simplu, am imbratisat oameni. Cand am vrut, pe cine am vrut, si cat am vrut.  Am stat acolo in imbratisarea aceea, fara sa ma mai preocup despre ce trebuie sa fac cu restul corpului, cum sa ma misc sau in ce pozitie sa stau. Mi-am lasat tot corpul in imbratisare si m-am bucurat de ea. Si-am inteles ca de fapt asta este – nu e o figura din dans, nu e o postura, nu e ceva ce trebuie sa invat in timp. Nu e nimic din toate astea. E bucuria si caldura de-a simti un om aproape. E dorinta de-a darui si deschiderea de-a primi. E simplu daca lasi sa fie simplu. Multumesc, Corina.

           De fapt, nu e despre dans postarea mea. Este despre gesturi pe care le facem zilnic cu oamenii din jur. Pe care alegem sa le facem intr-un fel sau altul. Despre reactiile lor la gesturile noastre si despre conexiunile pe care le putem crea.

          Poti sa strangi o mana fiind prezent acolo cu varful degetelor, cu toata mana sau cu tot corpul. Am vazut asta. Si-am invatat ca oamenii nu cunosc multe despre limbajul trupului insa il simt si reactioneaza instinctiv la el. Am invatat de exemplu ca daca vrei ca oamenii sa te perceapa deschis catre ei, ajunge ca la pozitia corpului tau sa schimbi urmatorul lucru: sa intorci interiorul palmelor catre ei. Asta-ti schimba fara sa vrei si pozitia umerilor si deschiderea pieptului. Si produce o reactie imediata in felul in care te asculta interlocutorul.

          Invat zi de zi cat de important este ca atunci cand faci ceva impreuna cu un om, orice, sa lasi toate celelalte si sa fii acolo cu el, cu totul. Sa-ti fie si gandul si sufletul si trupul alaturi de el. Atat trebuie si lucruri minunate se intampla. Si da, stiu ca de la a constientiza aceste lucruri la a le aplica este de lucru... dar totul tine de modul in care iti doresti sa traiesti.
          Update 22:45 , dupa o discutie cu un prieten, din aceea faina, care te pune pe ganduri: La un moment dat trebuie sa faci o alegere. Zidurile nu ii tin pe ceilalti afara, in primul rand te tin pe tine captiv intre ele. Viata e gri, nu e numai in alb si negru. Si noi suntem la fel, cu de toate, bune si rele. Asa ca iti poti irosi viata trasand limite sau ti-o poti trai trecand peste ele. Si din cand in cand ne lovim insa de limite pe care pare prea periculos sa le treci. Ce stiu eu insa este ca daca esti dispus sa iti asumi riscul, peisajul din partea cealalta a crestei poate  sa-ti taie respiratia...