Sunt unele zile
de primavara care par obisnuite. Te trezesti, iti bei cafeaua, te duci la
lucru, iti vezi de treburile zilnice. Nimic nu anunta ceva deosebit. Decat poate faptul ca au inflorit
corcodusii. Si la un moment dat, dintr-o data, fara sa simti ca ai facut
nimic anume pentru asta, primesti ceva frumos. Asa, direct in brate. Asa cad unele lucruri din cer… Si nu stii
de ce meriti, dar te bucuri. Inseamna cumva c-ai facut ceva bine in lumea asta daca primesti cadouri neasteptate.
Am creat
locul asta unde scriu din dorinta de-a regasi cumva starea aceea pe care o
aveam stand la “un pahar de vorba” cu prieteni dragi, care-s departe si cu care
rareori apuc sa mai fac asta. Imi lipseau discutiile faine, care se intindeau
pana spre dimineata, in care schimbam idei, ne contraziceam doar pentru a afla
mai multe despre cum gandeste celalalt, in care ne deschideam drumuri si
proiecte noi unii altora, in joaca si din bucuria de a face lucruri impreuna.
Lucrurile acestea s-au dus odata cu trecerea timpului, lasand in urma lor un
dor surd si prietenii pe care nu le schimba nici timpul nici miile de kilometri.
Eu m-am
schimbat, m-am indepartat de oameni, a inceput sa imi fie teama de ei, am
inceput sa vorbesc mai putin si sa le dau din mine si mai putin. Socializez
cand e nevoie, dar pastrez conversatiile la limita superficialului. Insa imi
lipseau si apropierea, si discutiile, si povestile. Si-asa am ajuns sa vorbesc
cu mine (sau cu un “voi” virtual care nu contine o imagine anume). Ramasese
acesta singurul loc unde ma simteam acasa vorbind despre mine. Probabil in
asteptarea cuiva care sa ma faca sa uit ca am hotarat sa ma feresc de oameni.
Incerc ca cele de mai sus sa fie in loc de un “Multumesc,
prieten drag”. Parca te aud acum mirat un pic: “pentru?”.
Pentru ca
mi-ai adus inapoi povestile. Si cafeaua cu gust de prietenie. Pentru ca m-ai
facut sa iti admir si sa iti respect modul de a gandi, asa de mult incat sa imi para bine cand avem pareri diferite, pentru ca asa aflu idei noi si alte unghiuri
la care eu nu m-am gandit si ma bucur sa le aflu.
Pentru ca
m-ai invatat cat de mult se poate deschide un om daca nu te bagi cu forta in
sufletul lui, daca il lasi sa se simta liber si sa te simta alaturi. Ca asta ma invata ca mereu sa ma gandesc ca e
mai important ca omul din fata mea sa isi simta sufletul in siguranta cu mine
decat sa imi satisfac eu curiozitati. Ca ai stiut sa faci la fel pentru mine. Pentru
ca ma faci sa fiu linistita cu orice iti spun despre mine, bun sau rau.
Pentru ca
mi-ai dat increderea ta si asta mi-a crescut increderea in mine.
Pentru ca
ai curajul ca si cand ti-e frica sa spui ce simti, de teama de a nu fi judecat
de altii, sa treci peste aceasta teama, pentru ca stii ca oamenii castiga mai
mult apropiindu-se decat indepartandu-se, oricat de greu ar parea sa faci asta.
Si e mai mult decat am putut eu face si invat din asta.
Pentru ca
poti fi vesel si optimist cand altii in locul tau n-ar fi. Pentru ca glumesti
intr-un mod fain cu lucrurile importante si asta imi da o stare de buna
dispozitie mereu cand vorbim.
Pentru ca
ma descrii in metafore.
Pentru ca
anul acesta ma uit altfel la corcodusii infloriti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu