Nu stiu daca sunt eu defecta sau daca a trebuit sa cunosc iadul pe pamant ca sa inteleg cat de bine e sa traiesti, insa stiu ca sunt pur si simplu fericita, zi de zi, pentru ca sunt in viata si pentru ca pot sa fac fiecare lucru, cat de mic, pe care pot sa il fac intr-o zi. Voi de ce nu sunteti?
Ma bucur dimineata ca e o zi noua. C-a venit caldura. Ca pot sa ma imbrac in rochii colorate si sandale. Ca am bicicleta si pot sa trec prin Poli in drum spre serviciu.
Ma bucur de terasa aia de la etajul al saselea de unde vezi soare si nori si un oras intreg, o viata intinsa in toate directiile, mii de drumuri si de variante pentru tine in orice. De vantul care bate acolo dimineata. Ma bucur ca am cu cine sa ies pe terasa aia si sa vorbesc despre lucruri. Lucruri frumoase, lucruri triste, lucruri importante. Cu gust de cafea.
Ma bucur ca am cui sa-i spun "buna dimineata", pe ritmul pianului din film care a transformat orasul intr-unul cu stele. Ca expresia "city of" a devenit o sursa continua de zambete...
Ma bucur de ce fac, ca pot, ca gandesc, ca am timp. Ca pot schimba orice oricand.
Azi m-am bucurat sa dansez. Desi am o glezna umflata de pe munte si abia imi tin echilibrul pe tocuri. Am avut ocazia sa invat ceva nou. M-am bucurat ca pot. C-am tinut in brate un om care mi-e drag. Ca mi-e din ce in ce mai usor sa tin in brate oameni pe care nu-i cunosc. Ca am ascultat muzica... ca la urma urmei, bine, prost, oricum, e minunat sa dansezi. Ca m-a emotionat o melodie in drum spre casa.
Si sunt dezamagita ca nu pot imparti bucuria asta. Ca voi nu va emotionati. Ca pentru voi toate astea sunt normale. Sunt lucruri zilnice care ies bine sau rau. Ca sunteti mereu agitati si nervosi si nemultumiti de viata, de rutina, de schimbari care nu vin din cer, de unghiuri asupra vietii pe care nu stiti sa le schimbati voi. Mi-e dor sa fac lucruri impreuna cu oameni care sa se emotioneze odata cu mine. Stiti ce zic? De-o poezie, de-un cantec, de-o floare, de-un dans. De-o ploaie.
"Masura unei iubiri este intotdeauna pierderea ei". Ma gandesc la iubirea pentru viata acum. La valoarea clipelor. Poate trebuie ca cineva sa nu mai vada cerul zile in sir ca sa fie fericit de-un nor alb? Sa nu te poti ridica din pat o perioada ca sa ti se para o minune faptul ca dansezi? Nu bine sau rau, fara greseli sau progrese, ci doar ca poti, atat. Poate trebuie sa fii singur (si nu singur inconjurat de oameni, ci in toate sensurile cuvantului) mult timp ca sa poti sa apreciezi o imbratisare adevarata (si nu una de forma) ca fiind cel mai bun lucru pe care il poti primi de la alt om? Sau ce va impiedica, oameni dragi, sa le vedeti pe toate lucrurile din fiecare zi ca si daruri din partea vietii catre voi? De ce nu zambiti mai mult? De ce nu radeti mai des, nu imbratisati mai des, nu spuneti "te iubesc" mai des, de ce mereu trebuie sa lipseasca ceva ca totul sa fie fericire simpla? De ce gasesc atat de rar oameni care zambesc cu sufletul?
Uff, v-am certat. Cu drag. Si da, stiu ca aveti fiecare motivele voastre sa nu deschideti fereastra in fiecare seara ca sa priviti stelele. Ma ofer sa v-o deschid eu din cand in cand. Acum e innorat, sa stiti, dar miroase a flori de tei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu