Prietenii sunt familia pe care ti-o alegi singur. Asa imi place mie sa spun mereu. Si voi doi, prietenii mei dragi, sunteti din familia asta frumoasa si stransa pe care mi-am construit-o incet de-a lungul timpului. Genul de oameni pe care-i stii acolo mereu, orice s-ar intampla. Cu care n-ai nevoie sa te vezi sau sa vorbesti des ca sa stii ca ce-i intre voi nu dispare.
Nu concep copilaria mea fara Costin in ea. Am fost acolo copii multi si fericiti, de cand aveam 3 ani, cu jocuri zilnice, cu ratele si vanatorii, mingea, sarituri de pe copertina, mai apoi muzica rock, tabere, suferinte si bucurii de copii; munti, revelioane, povesti.
Nu-l concep apoi pe Costin om matur fara Andreea in viata lui. Mai calm, mai linistit, mai sigur pe el si pe ce vrea. Ma bucur atat de tare ca v-ati gasit, ca v-ati iubit, ca v-ati pastrat si ca astazi, dupa atatia ani de cand va stiu impreuna, ati spus "da". Un "DA" mai profund poate decat al oamenilor care sunt la inceput de drum, plini de sperante roz. Un "da" trecut prin incercarile timpului: "da, inca te iubesc", "da, inca te mai vreau" , "da, e de tot pentru mine".
Andreea si Costin, va iubesc. Va doresc Casa de piatra! Sper sa va fiti mereu unul altuia cel mai bun prieten, omul cu care simti c-ai putea orice si caruia i-ai putea spune orice despre tine, cel care-ti da aripi sa faci mai multe cu viata ta si care te sustine in asta. Si mai ales, cel care te face sa te simti acasa cu el, oriunde-ai fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu