28. Catch and release

          Am vazut un film. O poveste delicata despre oameni si despre frumusetea imperfectiunii.

     O prostioara probabil pentru cei care au impresia ca stiu tot despre cei de langa ei si care cred ca isi controleaza cursul vietii. O lectie frumoasa pentru ceilalti. O perla nascuta din suferinta, din firul de nisip care raneste scoica.

     Afli ca atunci cand te indragostesti ai o imagine idealizata a persoanei respective. Iubesti imaginea, nu persoana. Si desi oricine ar aproba asta, nimeni n-o crede referitor la ei insisi. Avem impresia ca stim tot. Pana la prima dezamagire. Cand suferim. Si-apoi ne dam seama ca persoana pe care o vedem in fata ochilor e cu totul alta decat cea pe care o credeam. Si totul se destrama. Si daca am fi constienti de lucrul asta de la inceput? Daca am reusi sa trecem prin suferinta, gandindu-ne la tot ce a facut rau persoana respectiva si am incerca sa intelegem? Si tot ce urmeaza sa fie o alegere asumata? Abia atunci incepem sa iubim, cand stim sau credem ca stim tot ce e rau si iubim persoana pentru tot ce este, pentru ca exista un fir invizibil si unic si indestructibil care ne leaga de ea, nu pentru lucrurile bune pe care le face  pentru noi.

     O poveste asadar despre iubire asumata...

     Si despre iubire neimpartasita. Si despre cat poti sa dai din tine cand stii ca nu poti sa ceri nimic.

     ...Despre faptul ca daca ai iubit cu tot sufletul un om, asta nu inseamna ca nu poti sa mai iubesti. La fel de mult si de frumos si de complet. Ca sufletul pereche nu e o persoana anume. E un om cu care te afli pe aceeasi lungime de unda si asta e un lucru care nu se modifica in timp, indiferent cum ar fi viata ta. Sunt multi oameni cu care poti rezona, doar ca ii intalnesti in momente diferite ale vietii tale. Si sunt momente cand se creaza conexiunea respectiva si altele cand nu, in functie de disponibilitatea si deschiderea noastra sufleteasca din acel moment. Cred ca de-a lungul vietii noastre invatam sa iubim, incet-incet, cu greseli, cu gesturi egoiste, certuri, rani, bucurii. Si poti invata sa iubesti mai frumos si mai dezinteresat, fara ca asta sa umbreasca in nici un fel ceea ce ai simtit sau simti pentru alti oameni.

     Despre cat de greu, dar si cat de necesar e sa lasi libera persoana iubita, exact atunci cand te temi mai tare ca daca o faci, o pierzi. S-o lasi sa vina la tine. Pentru ca doar atunci cand esti lasat sa simti fara sa ti se ceara, poti sa realizezi ce e cu adevarat. Si de ce nu, cand cineva se indeparteaza de tine, e uman sa apreciezi mai mult prezenta ei si sa-ti lipseasca.

     Iar finalul, "what took you so long?" e atat de natural...E despre cum stii cel mai bine ca esti cu cine trebuie sa fii intr-un anumit moment: senzatia ca nimic nu e mai firesc decat ceea ce ti se intampla acum. Si ca ai putea trai aceasta clipa toata viata ta, fara sa-ti doresti nimic altceva.