Ieri am intrat intr-un magazin unde o doamna care vindea acolo se plangea unei colege ca ar dori o cafea, dar nu se poate duce sa-si ia in acel moment. M-am oferit sa ma duc eu sa-i iau o cafea. M-a refuzat. Asta nu ar fi o problema, ci privirea mirata, de parca gestul meu ar fi fost ceva dubios de-a dreptul. M-am gandit dupa ce-am iesit de acolo la cum as fi reactionat eu daca o persoana necunoscuta mi-ar fi oferit o cafea. Cred c-as fi fost placut impresionata si cred c-as fi acceptat, fie si pentru ca nu mi s-a mai intamplat asta niciodata si as fi vrut sa ma pot bucura si eu de ceea ce primesc, si persoana care ofera de faptul ca gestul lui e bine primit.
Cu ceva timp in urma a fost ziua unui coleg. Ne-am strans un grup de persoane care ne-am dorit sa-i facem o bucurie - un cadou la care nu se astepta. Ne-am gandit mult la ce sa-i luam, a venit o colega de-a mea cu tot felul de idei haioase, intr-un final ne-a placut mult ce-am gasit si-abia asteptam sa se bucure si el. Reactia a fost total diferita de cea asteptata: a parut ca-l deranjeaza ca i-am luat cadou, a spus chiar ceva de genul "ce-ar trebui sa fac ca sa nu-mi mai luati nimic? sa-mi iau concediu de ziua mea?". Cineva din grupul nostru s-a simtit foarte ranit de acest lucru. Eu n-am vazut lucrurile asa. Mie mi s-a parut incurcat, intimidat, si avand senzatia neplacuta ca se simte prost pentru ca nu stie cum sa reactioneze la asa o dovada de afectiune din partea atator oameni. Asa mi s-a parut mie cel putin. Ca n-a stiut cum sa primeasca, nu ca n-ar fi vrut.
Acum aproape un an, pe 28 noiembrie, americanii sarbatoreau Thanksgiving Day. Aceasta sarbatoare mi se pare minunata, nu pot intelege cum de luam de la ei o groaza de lucruri rele si o asemenea zi nu ne inspira cu nimic. Stiind semnificatia acestei zile, am simtit sa fac si eu ceva legat de asta: am scris cate un mail fiecarei persoane cu care interactionam in mod constant, in care am scris...tot ce m-am putut gandi bun legat de persoana respectiva, toate motivele pentru care imi doream sa-i multumesc ca exista in viata mea. Am incercat sa spun tot, sa dau tot ce simt bun pentru ele, astfel incat persoanele respective sa simta ca-i apreciat tot ce fac ele zi de zi si tot ce au ele deosebit. Reactiile lor? Oh, au fost atat, dar atat de diferite...Majoritatea au fost placut impresionate si au incercat sa-mi raspunda asemanator, cu un "si eu iti multumesc pentru ca..." - si-asta mi-a picat tare bine, pentru ca am aflat ceva din ce faceam si eu bun, dupa parerea lor. Am avut si o reactie urata: o raceala de gheata brusca, de parca tocmai ii facusem avansuri persoanei respective - sau cine stie in ce alt mod a interpretat gestul meu. Asta a durut mult si gustul amar il am si-acum - insa am incercat sa inteleg si-am ajus la concluzia ca unii oameni au relatii atat de seci cu oamenii din jurul lor incat probabil ca persoana respectiva nu spunea lucruri atat de frumoase nici macar oamenilor foarte apropiati din jurul ei...si probabil nici nu i se spuneau...si-atunci probabil ca i-a parut mult prea mult ce i s-a dat. Dar n-am regretat. Stiu c-am facut ceva frumos pentru ca am avut si unele reactii minunate, care au durat in timp : oameni care s-au purtat mai cald si mai afectuos din acel moment (nu neaparat cu mine, ci mi s-a parut c-am vazut o schimbare in tot comportamentul lor), pentru ca, sper eu, au realizat ce bine-i sa poti sa spui ce simti si cum simti si ce satisfactie e sa produci o bucurie mare in altcineva. Si-atunci, ma intreb din nou: cum unii stiu sa primeasca si-altii nu?
Verdictul meu: lipsa de incredere - in ei si-n ceilalti.Incercand sa ma pun intr-o situatie de acest gen, cred ca daca n-as sti sa primesc ar fi din doua motive: pentru ca nu mai am incredere in oameni (si din pacate asta nu mai pot sa schimb) si in orice gest neasteptat incerc sa vad o intentie ascunsa de a-si atinge un scop sau de a-mi face rau cumva. Celalalt motiv ar fi sa n-am destula incredere in mine cat sa consider ca merit sa mi se dea ceva. Si-atunci din nou probabil as refuza pentru ca m-as gandi ca nu se poate ca cineva sa-si doreasca sa faca ceva bun pentru mine, asa, pur si simplu. Si iar as cauta motive ascunse in gestul respectiv.
Incerc sa scriu constructiv si cand ridic o problema, sa propun si o solutie. Astazi nu am una. Nimic din ce as scrie aici n-o sa schimbe un om obisnuit de atatia ani sa nu mai aiba incredere in nimeni si-n nimic - asa cum suntem toti aproape. Poate doar sa incercam sa schimbam ceva cate putin, pas cu pas. Macar uneori, cand avem un surplus de iubire, sa-l dam, sa nu-l tinem pentru noi. Si sa invatam sa-l si primim, daca avem norocul sa ne fie oferit.
Si am sa incep cu o cafea. Pe care am s-o daruiesc maine, primei persoane care-o va dori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu