7. Ma simt frumoasa

          Zilele trecute m-am simtit frumoasa. Si mi-a venit greu sa-mi spun ca merit acest sentiment. Inca nu-i usor sa ma vad asa mereu.
          Dupa o copilarie in care nimic din felul in care am fost crescuta n-a fost menit sa-mi dea incredere in mine, am trecut printr-o perioada in care ma uitam in oglinda si nu vedeam decat defecte: eram prea inalta, aveam dintii strambi, aveam sanii prea mari...si multe alte defecte interioare: prea timida, prea putin sociabila, din felul perfectionist in care am fost educata au rezultat multe alte nemultumiri de genul: nu sunt destul de buna la asta sau la cealalta (dupa trei ani de tenis inca "nu eram buna de nimic", iar un noua la olimpiada pe municipiu la matematica era o adevarata tragedie, nu o mandrie - "cum ai putut sa iei asa putin?"; ca sa nu mai spun ca a intra cu 9,90 la facultatea de matematica a fost de-a dreptul o rusine in ochii unui parinte care a intrat primul la facultate pe vremea lui.Pe acest fond, tare putin bine a putut face celalalt parinte, care mi-a aratat mereu iubire neconditionata si intelegere). Si pe atunci, intre cele doua tipuri de neincredere (cum arat si cum sunt), nu vedeam nici o legatura. Ani de zile am mers special cocosata si am ras numai tinand mana la gura, ca sa-mi atenuez ceea ce in capul meu erau defecte, fara sa realizez ca de fapt atitudinea mea ma facea sa nu arat bine.
          Si-a venit un moment cand am inteles. Cand m-am simtit iubita pentru tot ce sunt, in fiecare clipa. Atunci mi-am vazut chipul in oglinda, mi-am vazut ochii sclipind, si-am inteles ca tot ce vedeam acolo era reflexia a tot ce simteam si a tot ce eram eu. Si-odata ce-am realizat asta, m-am simtit mandra de mine. Am inceput sa ma imbrac altcumva, sa merg altfel pe strada, sa zambesc oamenilor pe strada, si vedeam in ochii tuturor ca eram asa cum ma priveam eu. Si e un lucru pe care fiecare femeie ar trebui sa-l stie: oamenii vad la tine ceea ce esti tu dispusa sa arati. Imi placea pe vremuri, cand mergeam sa ma plimb prin parcuri, sa stau pe cate o banca si sa ma uit la oameni. Mi se parea interesant ca daca stii cum sa privesti, numai din felul in care merge si priveste in jur un om, iti poti da seama cum ii este si cam ce fel de viata duce.
          Si pentru ca stiu prea bine aceasta lectie, stiu si ca m-am simtit atata timp urata in ultimii ani, pentru ca asa am fost: cu rautate, cu vinovatie pentru lucrurile rele pe care le-am facut, cu resentimente, egoism, cu disperare si frustrari. Prea multe adunate ca sa ma mai intereseze ce haine arunc pe mine sau daca ma pieptan inainte sa ies pe usa. Noroc cu fetita mea care-mi mai arunca din cand in cand un "doar nu ai de gand sa mergi asa, nu?".
          Dar, din fericire, nimic rau nu trece in viata asta fara sa fie platit. Exista cineva acolo Sus, care stie foarte bine cand si cum sa echilibreze faptele noastre. Si-am platit. Din greu. Nu mi-as fi inchipuit vreodata ca pot indura atata suferinta. Si totusi am putut. Am avut motivatie puternica, dar ma simteam si destul de vinovata cat sa consider ca merit tot ce mi se intampla. In plus, simteam ca am nevoie de lectia asta din partea vietii. Ca sa inteleg deplin tot ce-am gresit si cum sa fiu eu ca om in fata celorlalti, ca sa pot merge pentru tot restul vietii cu capul sus.
          Mi-a facut bine tot acel cosmar interminabil. Pentru c-am inceput sa fiu un om mai bun. Am invatat sa dau mai mult fara sa ma astept la ceva in schimb. Am invatat sa ma gandesc mai mult la altii si mai putin la mine. Sa urasc mai putin si sa iubesc mai mult. Sa elimin o problema din viata mea purtandu-ma ca si cum ea n-ar exista, nu luptandu-ma din rasputeri contra ei. Cand am inceput sa fac asta, am inceput si sa ma privesc altfel. Sa cresc incet-incet in ochii mei, sa imi constientizez calitatile si sa mi le educ, sa simt si sa stiu pentru ce am valoare. Si sa ma simt bine cu mine, in tot ce fac.
          Ce era negru in sufletul meu a disparut. Nu mai simt rautate, nu-mi face bine sa vad oameni care mi-au facut rau ca sufera. Am multe de dat, am adunat iubire, o dau cu tot sufletul si-o primesc cu bratele deschise. Am asteptari putine, deci am invatat sa nu mai fac reprosuri, si-am invatat sa fiu recunoscatoare si sa multumesc chiar si pentru cele mai mici lucruri bune care mi se intampla. Si cel mai mult, sunt recunoscatoare pentru ca inca sunt in viata.
          Sunt frumoasa. Pentru ca am luptat cu mine si nu numai cu mine, ca sa-mi fac sufletul frumos. Pentru ca mi-am castigat dreptul de a rade din plin si de a zambi din tot sufletul.