Zi frumoasa azi. M-am trezit vesela, totul gri si mohorat afara, m-am imbracat in cea mai colorata rochie, sa-i arat eu toamnei ca viata asta e plina de culoare cum o pictam noi, nu altcumva. Am ajuns la firma cu chef de munca si de muzica frumoasa. Am mancat prajituri, am imbratisat pe cineva drag, am luat pauze multe, am povestit mult, am zambit mult.
Nu incerc sa descriu o zi perfecta. N-a fost pentru ca am constatat ca din pacate, inca mai am asteptari de la oameni. Desi mi-am spus ca n-o sa mai am. Ca sunt destul de inteleapta incat sa ma bucur de cat si cum primesc, fara sa vreau altceva. Dar nu iese tot timpul. Pentru ca mi-am creat o imagine frumoasa despre niste oameni si relatiile cu ei si sunt momente cand ma intreb cat e real si cat este inchipuirea mea.
M-am oferit sa fac un gest frumos si neasteptat, cred eu pentru cineva (un drum cu masina care mi-ar fi fost chiar peste mana, doar ca sa ajut) si mi s-a spus "nu vreau sa te deranjezi". De unde deduc ca daca as fi eu intr-o situatie asemanatoare, persoana respectiva ar simti ca se deranjeaza ajutandu-ma. Didn't feel good at all. Unii oameni chiar nu stiu sa primeasca.
O persoana de care mi-a fost dor a venit in zona, am aflat din intamplare in ultimul moment si a trebuit sa plec. Mi-a parut rau. Mi s-a spus: "nu mi-a trecut prin cap sa-ti spun ca vin". Strange. Or not.
Oameni despre care crezi ca le pasa sunt curiosi sa afle amanunte despre tine pe care nu doresti sa le spui, dar cand ai nevoie sa vorbesti cu cineva despre ceva important pentru tine, nu-s disponibili si nici nu-i intereseaza ce ti se intampla. Why would they, anyway ?
Oricum, o zi frumoasa. Ma focusez pe ce pot sa dau, nu pe ce primesc. Si-am dat mult azi si cu drag. Si pentru ca am vrut sa primesc si eu ceva azi, am facut ceva ce fac extrem de rar: mi-am facut un cadou - o rochie albastra in care ma simt frumoasa.
Aveam nevoie de ceva sa-mi incalzeasca sufletul. Mi-am pus scena preferata din Alias:
http://www.youtube.com/watch?v=chAKKrjRFmo
si-apoi m-am intrebat de unde-or fi inspirate momentele astea...ca din viata reala pare ca nu.
Mi-ar placea sa ma vad prin oglinda celorlalti. Mi-ar placea sa pot compara odata imaginea mea despre persoanele din jur cu imaginea celorlalti. Am devenit atat de optimista, atat de increzatoare in relatiile dintre oameni, in prietenie, in oameni frumosi, in iubiri neconditionate si-n a da fara a cere, incat se pare ca am nevoie din cand in cand de cate un dus mai rece ca sa realizez ca realitatea-i alta. Ca oamenii zambesc, dar asta nu inseamna ca-s bucurosi. Ca iti par apropiati, de fapt doar incearca sa fie politicosi. Sau isi urmaresc interesul. Par generosi, de fapt le place sa-si creeze o imagine despre ei. Ii crezi prieteni, e doar o conjunctura; si cu prima ocazie in care binele lor nu e acelasi cu al tau, il aleg pe al lor fara ezitare. Am zis ca nu mai am asteptari...si totusi, fara sa ma pot impiedica...ma astept ca oamenii sa fie asa frumosi cum ii vad eu si cum cred ca pot fi. Si asta este o iluzie la care nu vreau sa renunt...
P.S.Adaugat a doua zi - dar uneori, oricata energie pozitiva ai avea, asa te saturi sa incerci sa ajungi la niste oameni, ca nu pare ca merita efortul...si ei probabil nu vor decat sa fie lasati in pace...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu