Senzatia aia cumplita de frica, de panica, in care nu stiu ce sa mai fac si incotro s-o mai iau. Asa, dintr-o data, pentru ca asa se intampla lucrurile astea, fara sa le anunte nimic.
Si...a functionat ! Iupiii ! Incep sa-mi pun teoriile in practica. Mi-am amintit ca trebuie sa ma concentrez pe solutii posibile, nu pe problema. Mi-am amintit ca unui sentiment rau ii dai forta cu cat te gandesti la el si l-am pus deoparte. Asa. Pur si simplu. M-am gandit: lasa, o sa treaca si asta cumva, n-am ce sa fac acum, o sa ma gandesc la asta cand o sa am ce sa fac" . Si gata. Si-am revenit la gandurile bune si la minunile mele. Si n-am mai trecut prin zilele alea care urmau de obicei, interminabile si pline de panica si prin noptile lungi si nedormite. Inca simt senzatia aia de teama si de dezgust pentru ca viata poate fi si asa, inca as avea nevoie de un prieten acum care sa-mi stranga o mana si sa-mi spuna "o sa fie bine", chiar daca nimeni nu crede asta in afara de mine, inca ma gandesc. Si cand ma gandesc, alung gandul repede-repede si-l trimit direct la cosul de gunoi. Si stiu ca voi fi bine. Sau macar mai bine.
Multumesc ca inca sunt. Restul e istorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu