Candva, mi-am promis ca n-o mai dansez niciodata. Intre timp am inteles ca nu se poate alftel, ca uneori intalnesti oameni care te fac sa simti ca inca mai ai aripi, care te ajuta sa ti le cureti de rugina si-ti arata ca inca mai poti sa zbori.
N-am mai dansat de mult. Am uitat pasii de dans. Dar pentru ca am inceput iar sa dansez, o sa incerc macar sa fie un vals.
In acest moment trebuie sa fac din nou (sau poate pentru prima data?) o figura de salsa. Se numeste death drop. E ceva magic, nu ca efect vizual, ci ca stare pe care o ai cand o realizezi. Arata asa:
Din pozitie verticala, partenera "cade" brusc pe spate (cu tot corpul in pozitie perfect dreapta, altfel totul arata urat), iar partenerul o "prinde" in timpul caderii prin inclestarea mainilor, aproape de nivelul solului. E spectaculoasa cand iese. Dar primele dati cand o incerci, fiecare celula din corpul tau se opune acelei caderi. Instinctul de conservare nu te lasa sa iti tii corpul drept, te agati fara sa vrei, te indoi, incerci sa pui mainile jos...e imposibil sa te lasi sa cazi pur si simplu cu corpul perfect drept. Si sa fii linistita ca te prinde. Chiar daca omul cu care incerci asta este unul in care crezi ca ai incredere. E greu de inteles senzatia pana n-o incerci. Si e un proces indelung de cunoastere, a ta, a temerilor tale, a partenerului de dans, de consolidare a increderii, de constientizare a ce fel de om este, cat sa realizezi ca intr-adevar nu are cum sa te lase sa cazi...Pana intr-un moment cand iese. Si nici senzatia aceea nu poate fi descrisa, doar traita. E ca si cum stii ca ti-ai pus viata in mainile cuiva si ca-i bine c-ai facut-o. E liniste multa si incredere totala.
Dar cum ajungi sa mai ai incredere, dupa ce-ai.. cazut? Dupa ce in urma accidentului n-ai mai putut dansa atata timp? Cand, desi instinctul iti spune despre unii oameni ca-s "de-ai tai", ca or sa-ti ramana in suflet orice-ar fi si tu in al lor, totusi creierul sa opune oricarei incercari de apropiere cu oricine? Singura solutie pe care o vad e ca inima si mintea mea sa ajunga la un soi de intelegere: cand instinctul meu spune ca ceva e bine, sa aleg sa-l urmez. Chiar daca-mi vine greu. Prin exercitiu. Incercam pana iese.
Am uitat sa dansez. Figura asta am uitat-o prima. Si-acum o incerc din nou. Pentru ca instinctul meu spune ca nu gresesc daca-mi dau drumul. E greu, am uitat cum e. Sunt nesigura. Mi se face frica. Ma agat. Mai incerc o data. Si incet-incet realizez cu fiecare zi ce trece ca sunt in siguranta. Ca nu ma inseala instinctul care zice ca-i bine ce simt, ca n-are cum sa fie altfel. Acum mi-am dat drumul si sunt in cadere libera. Si pamantul e din ce in ce mai aproape...
The best way to find out if you can trust somebody is to trust them. (Ernest Hemingway)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu