47. Puzzle defect

          Eu...de cand ma stiu am citit povesti. Si am visat mult. La oameni care se nasc unul pentru celalalt, la povesti implinite, la suflete pereche. Am citit povesti cu "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" si-am crezut ca asa e pentru toata lumea. Apoi am citit altele mai dureroase. Lorelei m-a invatat ca uneori oamenii mor inainte sa apuce sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Si de atatea ori recitind "Pe aripile vantului" ma gandeam daca e posibil sa iti doresti un om si sa iti dai seama ca altul era potrivit cu tine cand era prea tarziu. Si daca iubirea prea multa data in gol si neprimita chiar se poate termina la un moment dat. Mi-am dat seama ca niciodata nu-i usor si ca nimeni nu are garantii de finaluri fericite, dar intotdeauna am crezut ca daca doi oameni sunt potriviti unul pentru celalalt, ei se gasesc candva, intr-o forma sau alta.
          V-am zis? Eu cand iubesc, dau tot. Ma dezbrac, imi tai pieptul cu un cutit, scot sufletul de-acolo si-l pun pe o tava. Ia-l tu, tine-l la tine si ai grija de el. Si uneori a fost bine, uneori n-a fost. Cand n-a fost am aflat ca trebuie sa imi fie frica si sa ma feresc de oameni, pentru ca daca te deschizi te ranesti. Si-am invatat si sa ascund ce simt. 
          Am renuntat la un om pe care il iubeam, cu care imi era bine si caruia ii era bine cu mine, pentru ca am vrut sa fiu fericita si sa fie si el. Si pentru ca am stiut ca o viata in care mi-e doar...bine, dar lipsesc lucruri, nu o sa imi ajunga mult timp. Apoi m-am trezit singura si m-am speriat. Si am trait cativa ani de compromisuri cu cineva cu care simteam ca e gresit...nu stiu ce...totul, ca nu e cine trebuie, dar mi-era frica sa ma desprind. Am facut-o. Si-am ajuns sa cred ce multa lume imi spune - ca visez prea mult. Ca oameni perfect potriviti nu exista. Ca a rezona cu cineva in toate e doar o impresie pe care o proiectam la inceput. Ca sufar pentru ca imi fixez niste dorinte nerealiste. 

          Da, asa e, am visat prea mult. Asa sunt eu. Nu ma pot hrani cu altceva decat cu scantei de lumina si stele din ochi.

          Ce-am visat? Un vis frumos. Cum ca in viata intalnim oameni potriviti. Din aceia care iti intra in suflet si nu mai ies de acolo, indiferent ce planuri are universul cu ei. Unii ajung departe, in alte tari, unii raman langa tine, unii te fac sa-i simti sora sau frate, unii te fac sa-i simti suflet pereche. Si poate ca visurile sunt pentru oameni care cred in ele. Pentru ca am intalnit oameni asa. Putini si rari si frumosi si buni. Si ma simt norocoasa pentru asta. Si am aflat cum e si tipul acela de rezonanta: sa simti aproape din prima clipa ca ii cunosti de cand lumea, sa comunici usor, sa ii simti aproape. Da, exista si da, se poate.
           Si fiindca i-am intalnit...am visat...si mai mult. Am visat ca printre oamenii acestia potriviti, exista unul, pe care il intalnesti atunci cand esti pregatit pentru el. Nu mai devreme, nu mai tarziu. Unul pe care sa il simti potrivit pentru tine si numai pentru tine. Si visam ca ar fi un om care...

- s-ar lumina la fata de fiecare data cand s-ar uita la mine
- ar avea un zambet fericit in fiecare clipa in care mi-ar surprinde privirea asupra lui
- ar face cu bucurie toate lucrurile care ii plac si care imi plac si mie si s-ar bucura de 10 ori mai tare daca le-ar face cu mine decat daca le-ar face singur
- ar dansa cu mine prin parcuri si m-ar privi in ochi cand ar face-o
- de fiecare data cand m-ar imbratisa, ar face-o strans si din tot sufletul, niciodata altfel
- s-ar plimba cu mine cu bicicleta; si nu numai cand vrea sa faca miscare, ci in momente spontane si neasteptate, cum ar fi iarna cand e frig, ca sa-mi spuna apoi cu bucurie ca suntem nebuni ca facem asta si sa ma faca sa chiui cu veselie ca facem lucruri impreuna
- de fiecare data cand mi-ar lua mana intr-a lui, as simti toata caldura din venele lui intrand in ale mele, niciodata doar ca s-o stie acolo, mereu strangand-o ca si cum ar imbratisa-o cu fiecare deget 
- ar rade cu mine din tot sufletul, ar glumi si-ar redeveni copil; si-ar face cu mine lucruri de copii, cum ar fi sa te dai intr-o roata intr-un parc sau sa intri in casa surprizelor care-i sperie pe copii
- m-ar face sa simt de la inceput ca ma apropii usor de el, ca si cum l-as cunoaste de mult timp, dintotdeauna sau din alta viata
- ar gati cu mine; mereu mi-am inchipuit ca sa gatesti cu cineva e un lucru minunat de intim, ca faci lucruri care altcumva sunt..."treburi" si acum devin o sursa de zambete, atingeri, mangaieri in timp ce le faci. Ca poti sa imbratisezi in timp ce prepari ingredientele si poti sa faci din fiecare gest un alt mod de a exprima o apropiere...trebuie sa fie tare placut sa gatesti asa mereu...
- la fel ar fi cu toate treburile din casa, care sunt neplacute si obositoare cand le faci singur, dar care ar fi o distractie si o bucurie facute in doi. Cu povesti, conversatii, glume si...timp petrecut impreuna
- sa-i placa sa calatoreasca si sa se plimbe cu mine, sa pot merge cu el oriunde si sa stiu ca se bucura din tot sufletul de toate peisajele si locurile pe care as vrea sa le vad
- sa inotam impreuna sau sa alergam impreuna sau sa facem orice fel de sport impreuna; sa-l simt pana si acolo ca ma sustine, cand fac efort si simt ca nu mai pot, privirea care spune "hai" sa ma faca sa pot inca putin
- sa-i placa surprizele si sa-mi faca surprize - gesturi si excursii si momente de timp neasteptat petrecut impreuna
- sa se gandeasca asa de mult la mine incat sa prefere sa faca un drum ocolit de mai mult de o ora intr-o zi cand se grabeste intr-un loc important, doar ca sa nu merg eu pe jos (nu, mint, asta nici macar nu mi-am imaginat)
- sa facem din micul dejun un moment al nostru, indiferent cat de ocupata ne e ziua si cafeaua de dimineata sa aiba gust de declaratie fara cuvinte
- sa semene atat de mult cu mine (nu in tot, in lucrurile importante, in felul de a simti lucrurile si de a se raporta la ele), incat sa regasesc la el sentimente sau reactii de-ale mele, ca si cum o parte din mine e la el si o parte din el e la mine 
- sa stie sa inceapa dimineata frumos si sa traiasca zilele la fel, sa poata sa gaseasca in fiecare zi, oricat de grea ar fi, un lucru marunt care merita privit si admirat si pentru care sa simta ca ziua aceea a meritat traita
- sa ii faca bine prezenta mea, sa stiu ca orice stare ar avea, oricat de rea ar fi, in momentul in care ma simte aproape ii e mai bine
- sa gandeasca la fel ca mine in situatiile importante si sa am incredere in parerile lui
- sa nu poata sta in prezenta mea fara sa ma atinga sau sa ma mangaie; s-o faca si involuntar...de fapt mai ales involuntar 
- sa simt ca-i pot spune orice pe lumea asta, fara teama de reactia lui, fara retineri. Sa-mi fie usor s-o fac, pentru ca stiu ca o parte din sufletul meu e acolo, la el; si sa simta ca-mi poate spune tot, pentru ca asta e lucrul care ne face sa ne simtim, in alte situatii, fara sa mai fie nevoie de cuvinte
- sa fie atent la mine, sa simta din priviri tot ce simt; sa simta cand am ceva inainte sa apuc sa-i spun (nu, nici asta nu mi-am imaginat vreodata, recunosc)
- sa stie sa iubeasca cu o mana de mana si cu o aripa libera; sa se simta atat de liber si de linistit in prezenta mea incat sa nu aiba niciodata imboldul de a ascunde lucruri de mine sau de a minti; sa stie ca starea ca ne putem spune orice trebuie sa fie nucleul nostru care va ramane indiferent daca alte lucruri ar disparea
- m-ar face sa ma simt atat de dorita, incat sa nu fie nevoie sa faca nimic altceva decat sa-mi atinga mana cu degetele ca sa-mi infioare tot corpul
- sa nu faca niciodata dragoste cu mine din obisnuinta, ci mereu ca si cum ar muri de dorinta daca n-ar face-o exact atunci
- m-ar face sa ma simt frumoasa cu fiecare privire
- s-ar gandi mereu la ce simt; s-ar bucura de bucuria mea si intrista toate supararile mele
- ar avea grija de mine - "ai mancat?", "ti-e mai bine?", "ai grija unde calci", "ai nevoie de ceva?" ...m-ar face sa ma simt protejata prin cuvinte si gesturi simple care arata mult
- ar iubi copiii si s-ar face iubit de ei
- nu i-ar fi teama de cuvinte si de gesturi, pentru ca ar sti cat de importante sunt si cata nevoie avem de ele
- ar putea sta o zi intreaga in bratele mele, cu ochii in ochii mei si i s-ar parea cel mai frumos lucru de pe lume; si-ar trece ziua aceea ca intr-o clipa; si nici zile in sir de mangaieri nu i-ar ajunge
- ar simti ca din tot ce avem in viata asta, timpul petrecut impreuna e cel mai important lucru si cel mai frumos cadou
- m-ar face sa ma simt atat de iubita incat sa pot sa-l iubesc linistit si sigur, cu incredere, fara nesigurante, fara nevoie de control si fara intrebari
- mi-as simti sufletul in siguranta in mainile lui
- as simti ca orice lucru spontan mi-as dori sa fac, in secunda urmatoare e si el acolo cu aceeasi dorinta si aceeasi bucurie
- as mai simti ca pot sa fac orice pe lumea asta cu el, absolut orice ne-ar trece prin cap sau prin suflet in orice moment
- oriunde am fi amandoi impreuna, ar fi o stare continua de ARMONIE.


          Buuun...am aruncat un ochi rapid peste tot ce-am enumerat mai sus si mi-a venit ameteala. Si pe voi, in mod sigur, daca ati avut rabdare sa ajungeti pana aici. Ati facut ochii mari si ma intrebati: "tu toate astea de mai sus le vrei intr-un singur barbat?".
          Stiti voi, ca in bancul acela: "Pentru un barbat e important sa gaseasca o femeie care are grija de casa si stie sa gateasca bine. Este important sa gaseasca o femeie care il face sa rada, care il intelege, cu care poti sa discuti orice. Este important sa gaseasca o femeie buna la pat, care face dragoste cu placere si de cate ori vrea el. Este important ca aceste 3 femei sa nu se cunoasca intre ele!". 
          Cam asa si la mine, probabil v-ati gandit ca vreau vreo 20 de barbati in acelasi timp de imi inchipui ca pot avea toate cele de mai sus. Ei bine, nu. Am visat ca o sa cunosc un om cu care sa simt toate astea. Unul, intelegeti? Ce-ati spus? Sunt nebuna sa vreau asta? Da, stiu ca sunt.
          Si da, stiu ca am visat prea mult. O sa am grija sa nu se mai repete.

          Dar...hai sa ne jucam ...ca o situatie total absurda si imposibila ...daca as spune ca am cunoscut un om cu care-i asa? Asa cuvant cu cuvant cum am scris si inca altele in plus. As putea sa spun atunci ca e potrivit pentru mine? Si daca i-as vedea chipul mereu luminandu-se in prezenta mea si l-as vedea cum se bucura din tot sufletul de tot ce-am scris mai sus si ca isi doreste aceleasi lucruri....si-as simti ca stiu sa-l stimulez in asa fel incat sa vrea sa-si schimbe viata in bine si sa faca lucruri bune pentru el pe care altfel nu le-ar fi facut...si ca mi-ar spune ca il fac sa vada viata mai frumoasa...oare as avea dreptul sa deduc ca sunt si eu potrivita pentru el?
          Nu stiu sa raspund la asta. Pare ceva atat de firesc incat nu se poate gandi.

          Si totusi, cineva, odata, m-a intrebat: "si daca simti ca un om e potrivit pentru tine, dar tu nu esti persoana potrivita pentru el?". Intrebarea asta m-a lovit atunci si inca nu stiu sa raspund la ea. Matematica mea nu stie cum sa lipeasca piese de puzzle dintr-o singura parte. Pare ca nu se poate, asa-i?
          Si daca viata vine intr-o zi, te trage de inima si iti spune "hei, tu de acolo ! lasa zambetul asta fericit si nu mai fi atat de sigura pe tine. Tu nu esti persoana potrivita pentru acest om. Persoana potrivita pentru el este altcineva" (cu care poate traieste toate cele de mai sus si inca altele, sau cum? ca nu inteleg, ii spun eu). "Si tu...tu trebuie sa-ti cauti pe altcineva. Un om cu care sa fii fericita." Fericita?? Te uiti la toata lista aceea, te uiti la viata (eram intr-o discutie cu ea, va amintiti?), te uiti iar la lista, iar la viata, apoi... zambesti amar si... nu mai intelegi nimic.

          Si totusi...ce-ti ramane? Mult. Tot. Iti ramane o privire...perfect potrivita.