53. Tot ce stiu despre sex

          De cateva zile vreau sa scriu un post despre carti porno si magazine de prezervative, cu umor si cu veselie, pentru ca avem nevoie sa mai si radem si sa mai si glumim despre lucrurile cu care suntem mult prea seriosi tot timpul. Insa ca aproape intotdeauna, ma asez sa scriu si degetele mele pornesc in directia in care vor ele. Pentru ca de ieri mi-a devenit brusc greu sa mai scriu despre asta ca despre ceva cu care pot glumi. Fiindca mi-am dat seama intr-o clipa ca un cuvant sau un gest poate sa schimbe tot. Intr-o secunda. Ca nu ne dam seama niciodata cum peste ceva timp viata noastra poate fi data peste cap in moduri in care nu ne imaginam. Si nu stim niciodata cum gestul, privirea, cuvantul din secunda asta va afecta un lucru minunat care ne asteapta dupa colt. Asa ca, da, o sa scriu despre singurul lucru din lume care ne da sentimentul de libertate totala, constienta in acelasi timp ca orice lucru din fiecare clipa poate fi important mai tarziu.
          Ce-am invatat eu despre sex? Mai mult decat cred ca stiu multi altii? Ca il luam prea in serios de multe ori. Si ca la fel ca toata viata asta, tine de momente ce se termina inimaginabil de repede. Mai stiu ca am fost educati sa ne ferim de oameni si sa ne fie frica sa ne aratam sentimentele. Si ca majoritatea dintre noi am crescut cu mii de intrebari si inhibitii si temeri despre tot ce inseamna intimitate intre doi oameni. Si ca oricat de calzi si deschisi am fi, am avut lupte interioare de dus pana sa reusim sa fim noi insine.
          Avem nevoie de sex. Doar ca (mai ales noi, femeile), incercam sa nu recunoastem asta. Habar nu am de ce. Cred ca tot pentru ca in copilarie am fost invatate ca barbatii trebuie sa faca primul pas intotdeauna si noi sa ne jucam de-a "hard to get" ca sa obtinem ceva. Dar e bun. La fel de bun ca sportul, ca vinul bun, ca ciocolata de casa sau ca inotul in mare noaptea. Si e...ca in bancul acela...iti dai seama cat de bun e abia cand iti lipseste.
          Si e placut. Daca stii sa te joci. Daca...hm...daca e cu cineva cu care te simti in siguranta. Daca poti sa fii tu, sa nu faci planuri, sa nu te gandesti la gesturi, sa te simti liber sa fii...tu pur si simplu. Sa te joci, efectiv. Sa-ti iei fanteziile una cate una si sa le faci pe toate, fara nici o teama ca vreun gest al tau ar putea sa pice rau. Sa te simti liber sa faci orice. Sa simti ca tot ce nu poti fi in viata asta, tot ce-ti lipseste, tot ce-ti doresti, poti fi in momentele alea. Asa e sexul bun pentru mine. 
          Poate fi si rau. Cand e cu cine nu trebuie. Cand nu e vrut in totalitate, cand e cu forta, cu frica sau cu disperare. Cand e din motive gresite. Cand nu esti in siguranta si stii asta. Cand esti constienta in fiecare clipa ca nu-i bine, ca o sa te doara dup-aia si-o sa doresti sa dai niste momente inapoi si n-o sa mai ai cum.
          Si mai poate fi...minunat. Cand nu mai e sex. Cand e cu iubire. Cand expresia "a face dragoste" incepe sa sune prea putin si cauti alte cuvinte si nu le gasesti si-atunci incepi sa le desenezi cu mainile si cu buzele si cu trupul pe trupul celuilalt, pe care se inventeaza cuvinte noi, care se uita apoi pentru a se lasa reinventate din nou si din nou. 
          Stiu ca pentru multi e diferit. Ca oamenii in general fac sex ca sa faca sex pur si simplu...pentru ca au cu cine si pentru ca dupa masa de seara se nimereste sa fie o activitate mai interesanta decat serialul de la tv. Stiu ca multi incearca sa detaseze ceea ce simt de ceea ce fac pentru ca le e frica. Dar eu nu mai pot altfel. Pentru ca am avut o clipa la un moment dat cand am inteles un lucru. Si-apoi n-am mai putut sa fac sex si atat. N-am mai putut sa fac nici un gest fara sa-l simt in totalitate. Sa nu ma intrebati cum s-a intamplat asta, pentru ca n-o sa va spun. Am trecut prin ceva mai dureros decat pot scrie acum si-am iesit asa. Si a face dragoste a devenit o minune.
          Si ce stiu acum? Stiu ca a face iubire (asa-i ca suna frumos?), pentru doi oameni care se iubesc, e poate singura modalitate completa de a arata cu adevarat ce simti. Restul, cuvintele, privirile, gesturile, nu o fac decat partial. Dar cred ca acolo, in intimitate, fiecare e exact asa cum e el in relatia respectiva (cu temeri, cu limite (auto)impuse, cu frustrari, dorinte neexprimate, cu bucurie si tristete, cu delicatete sau cu nebunie, pasiune, joaca, cu toate). Cred ca acolo simti cu adevarat cat de mult ai in relatia in care esti, daca esti intr-adevar fericit si daca e totul complet sau nu. Acolo nu poti minti cu nimic (chiar daca noi avem de multe ori impresia ca reusim sa pacalim, nu, cineva atent si cu sufletul deschis simte totul, din fiecare gest sau lipsa a lui). 
           Stiu ca asa cum de fiecare data cand citesti o carte ai ocazia de a trai o noua viata, viata personajului cu care te identifici, asa, de fiecare data cand traiesti un moment intim cu cineva, poti (daca ai cu cine, evident) fii tu asa cum iti doresti in toate celelalte clipe sa fii si nu poti. Poti face tot ce ti-ai dorit vreodata, cu surpriza placuta ca orice lucru cat de trasnit ti-ar parea e primit cu bucurie. Esti liber in totalitate. Despre asta cred ca este vorba. De libertate totala. Despre aripi si zbor. 
          Mai stiu ca multi n-o fac. Ca multi simt lucruri insa le lasa controlate de minte, de temeri, de ceva va fi dupa, pentru ca nu se pot lasa sa simta pur si simplu sau poate, mai degraba, pentru ca nu simt destul. Si e pacat. Pacat de momente irosite care ar putea fi complete si nu-s.
          Si cred ca...da, de fapt sunt sigura. Ca poate fi atat de divers si de intens cand faci dragoste, exact cat...iubesti. De-acolo vin toate gesturile minunate pe care le faci fara sa te gandesti. Cand nu vin de-acolo, mereu lipseste ceva. 
          Cred ca din acest punct de vedere ma pot declara norocoasa. Ca am invatat asta, ce-am scris mai sus, destul de devreme. Ca m-am putut lasa sa simt si n-am mai vrut sa fac altfel decat simt. Si-am trait lucruri minunate. Pentru ca am iubit si-am dat tot ce-am iubit.
          Dar. (stiu, mie imi trebuie mereu cate un "dar"). Am trait in viata asta lucruri minunate pe care n-o sa le regret niciodata. Insa mereu cand am iubit si m-am simtit iubita, am fost undeva sus, acolo, aproape de armonia aceea pe care am cautat-o mereu. Mereu cu un pas mai jos, cu un gest mai jos, cu un gust amar mai jos. Niciodata acolo. Si desi a fost minunat si cand am facut dragoste si stiu ca putini oameni se daruiesc cum o fac eu, m-am intrebat de multe ori cum ar fi sa fie complet? Perfect complet cu cineva?
          Si se pare ca am facut si ceva lucruri bune in viata asta. Pentru ca starea de armonie am gasit-o (nu aceea de moment, ci aceea care dureaza, aceea in care se poate trai o viata intreaga, aceea din care odata intrat nu mai iesi). Si daca am spus mai sus ca oamenii, cand fac dragoste, sunt unul cu altul exact asa cum sunt in relatia lor, cu toate, atunci...cum poate fi?            

          O sa mai scriu despre asta, si in gluma si in joaca, dar azi aveam prea mult in mine. Prea mult din starea de armonie care nu se poate uita si care spune "ar fi fost, pentru amandoi cum n-a fost niciodata si nici nu va mai fi".