55. What if

          Am gasit o imagine atat de potrivita cu ce vreau sa scriu, incat mi se pare ca deja am spus tot.
          Mereu am trait cu un tablou foarte clar in minte despre mine, despre viata, despre cum ar trebui sa fie lucrurile, despre ce e bine si ce nu, despre cum as vrea sa traiesc. Unele perioade au fost asa cum mi-am imaginat, dar in majoritatea momentelor din viata mea, totul s-a dovedit cu totul altfel decat planificasem. Viata mi-a aratat ca nimic nu ramane la fel, ca oamenii se schimba, ca nu poti trai ancorat intr-o imagine pe care ti-o formezi la 20 de ani si sa te astepti ca totul din acel tablou sa ramana neclintit. Inca invat ca eu ma schimb, inca descopar lucruri nestiute la mine zi de zi, inca aflu ca scopul nostru in viata asta nu e altul decat sa traim construindu-ne si reconstruindu-ne pe noi insine pana ajungem la cea mai buna versiune a noastra, niciodata perfecta. 
          In plus, am invatat ca fiecare om intelege si simte despre el insusi(atat cat e capabil). Despre vietile altora, oricat ai incerca sa te pui in locul cuiva, n-o sa intelegi niciodata cat sa fii in masura sa judeci situatiile in care este pus altcineva in mod corect. Poti doar sa simti ce simte altcineva si asta se intampla destul de rar si in momente scurte.
          Si-atunci, toata teoria despre cum trebuie sa traim, despre ce e bine si ce nu, despre ce sa faci si cum sa fii, tot ce gandesti si tot sistemul tau de valori ti se aplica...tie. Si atat. Si singurul mare adevar din toata teoria asta mi l-a spus astazi un prieten sub forma de dojana facuta cu drag: "nu mai gandi totul in alb si negru. pentru ca nu totul este alb sau negru". De fapt, nu poti incadra in alb si negru decat niste schite generale de intamplari si situatii. Dar cand te trezesti in ele, tu cu sentimentele si dorintele si toate ale tale, iti dai seama ca lucrurile nu-s chiar asa cum par din afara.
          De atatea ori mi-am sacrificat momente din viata facand ce credeam ca se asteapta altii sa fac, ce credeam ca ar considera altii ca e bine si frumos...cumva am trait respectand niste valori care nu intotdeauna erau si ale mele, de teama de "ce zic ceilalti"...
          Numai ca, dupa ce am trait atatea lucruri, unele minunate, unele dureroase, dupa ce-am invatat ca orice fac trebuie sa si platesc pentru asta, dupa ce-am invatat sa si paltesc frumos si cu capul sus, sa las sa doara, sa invat din greseli, pentru a-mi gasi puterea de a face lucruri minunate in continuare, dupa toate astea, am inteles ceva: in viata mea, de fiecare data cand am facut lucruri pe care credeam ca trebuia sa le fac, desi sau nu simteam in totalitate ca vreau sa le fac, sau nu imi doream sa le fac dar credeam ca asa e mai bine pentru altii, de fiecare data, de multe ori pe termen scurt si fara exceptie, pe termen lung, a iesit prost. Mi s-a dovedit ca instinctul meu care spunea "nu", simtea bine. De fiecare data cand nu am facut un lucru pe care mi l-am dorit, din aceleasi motive, s-a intamplat la fel. Iar in situatiile in care a curs totul firesc si am facut exact asa cum am simtit, s-au nascut lucruri minunate, care au ramas in timp la fel de frumoase ca in prima clipa. 
          Si-atunci, daca e asa, ce criteriu de valoare iti ramane? Eu cred ca asta: "Singura ta obligatie in viata este sa fii onest cu tine insuti". Tu cu tine. Intotdeauna.
          Mi-am dorit ceva. Mult. Mai mult decat pot descrie in cuvinte. Si am simtit ca e si bine si firesc si frumos sa fac acel lucru. Nu l-am facut. Din motive ca cele descrise mai sus. Mi-am impus limite care nu existau, mi-am reprimat stari si sentimente, ca sa fac asa cum nu simteam, dar creierul meu spunea ca e bine. Acum simt ca am gresit. Simt ca albul de atunci e negru si invers. Regret ca n-am facut lucrurile pe care am simtit sa le fac. Ieri...m-am intrebat pentru o clipa cum ar fi daca as putea schimba ceva acum. Sau daca as mai fi in aceeasi situatie din nou, cumva printr-una din minunile care se intampla uneori atunci cand doi oameni simt destul cat sa faca cerul sa zboare si stelele sa se imbratiseze. Cum m-am intrebat? M-am lasat sa simt. Si-a parut din nou simplu si firesc. Si cred ca lucrurile simple si firesti se simt asa cu un motiv si nu trebuie date deoparte. 
          Mi-am inchipuit scena aceea care pentru majoritatea oamenilor suna ca un cliseu: "cum ar fi daca maine ar fi ultima mea zi? Sau ultima ta zi?". Lor le suna asa pentru ca nu inteleg ca viata asta e atat de neasteptata incat de multe ori chiar se intampla asa. Pentru multe chiar e ultima zi si nu realizam asta decat dupa ce trece. M-am gandit serios: daca as sti ca de maine nu mai sunt, sau ca de maine nu mai esti...as face lucrul pe care mi-l doresc fara sa ma mai intereseze nimic altceva in jur?
          Raspund si sustin privirea oricui spunand simplu: Da. Si nu doar daca ar fi ultima zi. Vreau un moment pe care pana acum nu am stiut cum sa-l fac perfect si acum as sti, in care sa dau tot, sa stiu sa primesc tot si de care sa ma bucur fara sa mai conteze altceva. Vreau sa vad cum ar fi sa fie asa.
          De-acum o sa-mi urmez sufletul. Oriunde ma va duce. Da.

          Si-am mai invatat ceva: sa-mi accept schimbarile si sa ma pot repozitiona iar si iar. Poate peste o saptamana n-o sa mai fie "da". Poate o sa simt altceva. Stiu deja ca viata asta imi va da iar si iar lucruri la care nu ma astept. Si e minunat ca e asa. Dar, indiferent cum o sa simt mai incolo, o sa fac cum o sa simt. Nu mai calculez, nu mai planific. Nu ma mai mint.

          Nu conteaza daca lucrurile se vor intampla cum simt eu ca e simplu si firesc (ba conteaza, pe cine vreau eu sa pacalesc aici? evident conteaza). Nu intotdeauna depind lucrurile numai de mine. Ce conteaza insa pentru mine acum este ca am realizat lucrul asta - cat de important este sa nu te minti pe tine, sa iti asculti instinctul si sa nu mai pui altceva in fata lui. Si stiu in ce fel o sa se schimbe felul in care traiesc pentru ca am inteles asta. Si atat cat va depinde de mine, nu voi mai lasa nici un "what if" si nici un "should-have"' in viata mea. Stiu ca altii inteleg asta spre sfarsitul vietii cand nu mai pot schimba nimic, sau cand inteleg ca au pierdut cu adevarat ceva frumos din viata lor. Asta este. Fiecare alege pentru el asa cum poate.  

          Intr-adevar, nu e totul alb si negru. De fapt nu e mai nimic din ce se vede alb sau negru, asa cum pare la prima privire. Dar...stii cate nuante minunate are gri-ul?