56. Scrisoare catre un prieten

          "Ma numesc numai Lorelei.
          Legenda spune ca am ucis.
          Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe  langa el cu dragoste de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.
          Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos.
          A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului. Cu el imi incing mijlocul si ma duc..." (Lucia Novleanu - "Lorelei")

          M-a intrebat un copil zilele trecute ce an din viata mea mi s-a parut cel mai frumos. Am raspuns fara sa ezit: "anul care a trecut".
          De ce? Stii deja de ce, prieten drag. Pentru ca, pe langa si printre toate lucrurile bune si rele pe care le-am trait, ai fost tu. Mereu aici, intotdeauna alaturi, cu ochi calzi si zambet pe buze. M-ai invatat atatea, mi-ai daruit atat de mult, incat o viata nu mi-ar ajunge pentru recunostinta. M-am descoperit pe mine in prezenta ta mai luminoasa, mai linistita, mai fericita. Mai femeie. Ti-am dat liniste, ti-am dat bucurii, ti-am dat fericire. Ti-am aratat cum pot trai doi oameni impreuna. Cum mai poate fi viata. Si cum se simte armonia.
          Am descoperit impreuna cum rasare soarele peste lac. Altundeva, soarele apunea in mii de nuante, iar apoi apa ii dansa lunii.
          Am trait bucuria lucrurilor simple facute impreuna. Am inteles ca am cui si am cu cine. Sa spun, sa arat, sa dau. Sa fac orice pe lumea asta. Orice.
          Am aflat cum mainile stiu sa-si transmita iubire de fiecare data cand se ating. Si-am aflat cum simte o mana cand ii lipseste o atingere. Am invatat gustul cafelei de dimineata. Si-am aflat cum o dorinta pentru ziua ta poate deveni realitate mai repede decat ti-ai imagina. Si cum multe ore trec intr-o secunda cand ai liniste si armonie. 
          Iti multumesc. Pentru toate de mai sus si pentru ca oricum am fost si ce-am facut, te-am simtit aproape. Pentru privirea care muta munti. Pentru intelegere. Pentru starea de-a ne putea spune orice. Pentru siguranta pe care o avem ca asta n-o sa dispara niciodata. Pentru ca am aflat cum e armonia. Si pentru o privire anume, stiu eu care. Una perfect potrivita. 

          Prieten drag, stiu ca de la un timp n-am mai putut sa daruiesc fara sa astept nimic inapoi. Ca undeva printre atatea lacrimi am pierdut ceva din omul frumos care devenisem. Stiu si nu-mi mai place asa mult de mine acum. Mi-e dor de mine cum eram, mi-e dor de tine cand radeai mult si te minunai de cate se pot face in viata asta firesc si cu bucurie. Mi-e dor de firescul acela. Si mi-e dor sa rad din tot sufletul.    

          Si-acum am nevoie sa ma regasesc pe mine cea mereu optimista si cu zambetul pe buze, cea care invata pe altii cum fiecare zi aduce cu ea motive sa spui ca viata e minunata. Si-am nevoie sa te regasesc pe tine cu ochi mereu stralucitori. In orice clipa, indiferent de starea ta, ajungea sa ma privesti si privirea ti se imblanzea brusc si ochii imi zambeau fericiti. Asa cum sunt acum simt ca nu mai poti face asta. Si nu mai vreau sa fiu acolo sa ma poti vedea decat cand iti vor straluci din nou ochii privindu-ma.

          O sa plec pe drumul meu un timp. Nu stiu cand. Poate maine, poate peste o saptamana sau peste o luna. Nu e o despartire. Plec pentru putin, o secunda sau un minut sau o viata, dar plec ca sa ma intorc.

          Iar tu sa stii ca niciodata nu voi fi mai departe de tine ca in ziua in care am creat..."core memory".
     
          Te iubesc, prieten drag. E timpul. Imbratiseaza-ma strans, sa ma doara si sa spun "au" si zambeste-mi. Pe toate cele de mai jos ti le las tie...sa nu-ti iasa din suflet niciodata... si le iau cu mine in acelasi timp.