Zilele trecute m-am uitat la un film, in urma unui comentariu de aici de pe blog si a unei recomandari destul de incitante: "este cu sex salbatic". Pai cum sa nu fii curios cand auzi asa ceva? L-am urmarit cu interes. Sexul salbatic a cam lipsit, dupa mine. Nici cel obisnuit n-a fost ceva iesit din comun, iar actorul principal joaca foarte, foarte prost.
Pentru ca nu prea ma uit la filme si nu deschid televizorul, nu am stiut cat de controversat a fost acest film atunci cand a aparut. Am ratat un adevarat razboi pe internet se pare, pentru ca uitandu-ma pe niste recenzii, am gasit lucruri de genul "if your girlfriend asks you to go see this movie with her, then get rid of her" sau "femeile carora le-a placut filmul sunt proaste" si ca filmul este o "operă sinistră de desființare sistematică a femeii". Probabil ca in conceptia unora sunt in categoria "proasta", pentru ca mie...mi-a placut. Mult. De ce? Pentru ca mi-a dat de gandit. Pentru ca n-am terminat de urmarit filmul ca apoi sa ma apuc sa fac imediat altceva. Nu. Am stat sa ma gandesc mult timp la lucruri din el si la altele. Cred ca un film bun este unul care, dupa ce se termina, te lasa cu o stare si cu o idee la care sa te gandesti macar 5 minute.
Am incercat sa inteleg parerea generala, cum ca filmul asta este un risc pentru fetele de 15 ani - daca se uita la el si apoi vor si ele sa practice ce vad acolo? Pe bune? Chiar vi s-a parut ca filmul asta urmareste? Daca ne uitam la un film despre atrocitatile din timpul razboiului inseamna ca vom dori sa le traim pe propria piele? Sau un film politist ne va face sa comitem o crima si sa ascundem cadavrul? Din contra, nu?
In plus...nu imi dau seama de ce ar fi o opera de desfiintare a femeii. Nu pare sa faca asta prin nimic. Nu e ca si cum filmul se termina dandu-ne impresia ca asta e felul in care o femeie isi doreste si e ideal sa traiasca. Adica...m-am uitat la alt film sau cum?
Cat despre scenele sexuale explicite, hai sa fim seriosi, chiar ne deranjeaza? Am impresia ca noi, romanii, incercam sa parem mai pudici decat suntem de fapt, ca sa pastram niste aparente inutile. Nu mai suntem in epoca in care se facea sex pe intuneric si nici nu e ca si cum nu am avea fiecare fanteziile noastre. Asta cred ca e un lucru minunat si firesc din viata, nu unul care trebuie ascuns. Si-atunci? Ne repugna sa vedem oameni dezbracati? Sau ce ne deranjeaza cu adevarat? Ca poate pentru niste clipe ne-am regasit printre personajele de acolo prin ceva? Sau poate ca habar nu avem cum sa ne uitam la un film si tot ce-am inteles de acolo este fix ce am vazut? Pacat ca in scoala, copii sunt invatati sa citeasca, dar de prea putine ori sunt invatati cum sa citeasca (e valabil si pentru a urmari un film).
Sa va spun eu cum citesc o carte. Sau cum ma uit la un film. Acolo e o poveste. O alta viata, pe langa a mea, in care am ocazia sa intru, sa ma pun in pielea personajelor, sa inteleg stari, reactii, fapte, ca asta sa ma invete lucruri despre mine si viata mea, despre faptele si reactiile mele. Cand se termina o poveste (indiferent ca e citita sau pe ecran), trebuie sa ne intrebam nu care a fost actiunea propriu-zisa, ci despre ce altceva ar putea fi. Regret sa va dezamagesc, dar Micul Print n-a fost niciodata despre flori pe alte planete si serpi in desert.
Ce-am vazut eu interesant la filmul asta? Ca este despre noi, toti. Cu lucruri exagerate, desigur, to make a point. V-am mai spus ca eu cred ca oamenii se comporta atunci cand fac sex asa cum sunt ei in relatiile interumane. E si firesc sa fie asa, ca doar nu suferim toti de multipla personalitate. Si ce se intampla acolo in film este de fapt despre noi in viata de zi cu zi. Despre faptul ca unii oameni simt uneori nevoia sa raneasca alti oameni. Si o si fac. Despre faptul ca desi nu vrem sa recunoastem, si noi o facem. Cand ne doare, cand suntem frustrati, obositi, nervosi, de cate ori nu avem tendinta sa ne descarcam pe altii? Ce nu mi-a placut a fost ca filmul asta prezinta niste efecte dar umbla prea putin la cauze, sau din superficialitatea scenaristului, sau poate intentionat, ca sa te faca pe tine sa te gandesti. Ok, omul are placere doar din relatii sexuale in care isi agreseaza fizic partenerele. Dar de ce? Prea putin din copilaria personajului si din felul lui de a trai ne este prezentat ca sa intelegem. Dar ne putem gandi. Cand ranim pe altii, de ce o facem? De ce si atunci cand vedem ca omul din fata noastra sufera, de multe ori continuam linistiti sa facem lucrul care-l face sa sufere? Detasati-va putin de scenele din film si incercati sa le priviti ca pe o metafora. De ce ranim un om care ni se daruie? Pentru ca nu stim sa primim? Pentru ca nu suntem capabili sa simtim destul? Sau poate pentru ca ne simtim cumva obligati sa dam si noi inapoi si nu putem la fel de mult?
Eu nu am vazut in film un barbat care tortureza o femeie. Se insista prea mult pe contractul ala ca sa nu intelegem ca nu vrea lucruri pe care sa le obtina cu forta, ci vrea sa primeasca de bunavoie toate lucrurile acelea. Am vazut un om singur si speriat, care a fost agresat in copilarie si care nu stie cum sa isi exprime frustrarile si temerile. Care nu se mai poate apropia de oameni. Care nu mai vrea sa se lase atins. Cat de bine cunosc senzatia asta...Si care...care vrea sa simta ca macar asa, are un control mic asupra a...ceva din viata lui.
Ajung la al doilea subiect delicat: tendinta de control intr-o relatie. Faptul ca ea trebuie sa il asculte, orice i-ar cere, naste revolta in mintea privitorului, asa-i? Dar cand cineva intr-o relatie insista sa se faca lucrurile cum vrea el pana cand asa se face, cand cineva iti interzice sa faci lucruri pe care ti le doresti, cand ti se conditioneaza o relatie de renuntari, cand ti se citesc mesaje sau ti se umbla prin telefon, asta nu naste revolta? Din pacate prea putin. Si totusi, e aceeasi dorinta de control prezentata aici. Doar ca una e strict fizica si trece cand se termina actul sexual. Cealalta este de natura psihica, e de lunga durata si iti omoara incet orice urma de demnitate umana. Si totusi atatia oameni controleaza relatiile in care sunt si atatia oameni se lasa...agresati la modul acesta, incat nu stiu de ce ne mai miram ca nu suntem fericiti.
Haideti sa ne mutam putin si in partea cealalta. De ea mi-a placut mult, a avut un joc bun dupa parerea mea. Cum e sa te lasi controlat? Si...haideti un pic in profunzime: de ce ai accepta asta? Ne spune chiar in film: pentru ca atunci cand esti controlat nu trebuie sa iei hotarari si sa ti le asumi. Asta mi-a dat mult de gandit. Sper ca si voua. De cate ori pusi in fata unei hotarari grele nu suntem lasi si preferam sa lasam timpul sau cealalta persoana sa hotarasca pentru noi, numai ca sa nu trebuiasca sa ne asumam o alegere, de teama ca nu va fi bine daca alegem una sau alta? Din pacate, da, e un motiv.
E ok sa-ti placa? Scene asemanatoare cu cele din film? Fiind in pozitia ei? In anumite limite, cred ca da. De ce? Pentru ca e o forma de daruire. Sa faci ceva ce provoaca placere celuilalt, e forma cea mai simpla de a obtine placere cand iubesti. Nu vi s-a intamplat niciodata ca partenerul sa va ceara ceva traznit, iesit din comun, ceva ce vrea sa incerce si credeti ca nu v-ar placea, dar s-o faceti doar ca sa-i dati placere celuilalt si-apoi sa descoperiti cu uimire ca de fapt va place? Daca nu vi s-a intamplat, cred ca trebuie sa schimbati partenerul :) . Si acum generalizand, cred ca uneori este ok sa faci lucruri pentru omul de langa tine, doar ca sa-i faci lui o bucurie, chiar daca tu nu ti le doresti. Este ok, dar nu tot timpul si nu numai tu. Ce vreau sa spun prin asta? Ca trebuie sa fie un echilibru undeva. Daca simti ca si omul celalalt ti se daruie la fel de mult, ca e la fel de dispus sa-ti satisfaca si tie toate fanteziile si dorintele, ca poate si el renunta uneori la lucruri pentru tine, atunci da, este ok.
Unde punem limita? In doua locuri, dupa mine: o data la repetitivitate si apoi la intensitate. Este ok sa faci asta dar nu mereu. Este bine sa te joci, sa-ti imaginezi scenarii de toate felurile - si in pat si in viata. Sa traiesti ca si cum ai putea fi oricine si ai putea face orice. Dar nu mereu. In mod obisnuit, doi oameni trebuie sa fie impreuna liberi si sa se comporte asa cum simt, nu asa cum cred ca isi doreste celalalt. Si cand te joci asa, pana unde poti sa mergi? Spuneam eu si cu alte ocazii...e ok sa incerci orice, atata timp cat e cu un om cu care te simti in siguranta. Cu alte cuvinte, te poti juca, poti incerca, pana cand cineva este ranit. Din acel moment nu mai e joc si nu mai este bine.
In loc de concluzie, sa va spun cu ce-am ramas eu din acest film: cu dorinta de a ma intelege mai bine si de a realiza momentele in care fac rau altora si de a mi le stapani; si cu aceea de a reusi sa ma daruiesc in totalitate omului de langa mine, intr-un fel care sa nu ma faca sa-mi pierd nici libertatea si nici respectul pentru mine.
Si as simti ca n-am scris degeaba toate astea daca, dupa ce terminati de citit, va ganditi si voi la lucrurile din film in care simtiti ca va regasiti oricat de putin, si treceti de efect si va uitati la cauza. Si va intrebati macar o ora: "De ce?".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu